..

Spune-mi ce simti..
Ai adevarul legat in mii de cuvinte?
Sau doar intr-o atingere simpla si plina de resentimente..
Eu iti simt atingerea..
Si gandul tau sfasietor....
Iti simt si respiratia desupra respiratiei mele..
Te simt cum gafai de durere si iti aduni ultimele puteri pentru a-mi rosti ultimele cuvinte ramase.
Eu nu stiu ce inseamna, nu stiu ce inseamna sa pierzi asa de mult..
Dar tu..
Tu in schimb imi umpli visele de pelin, apoi le strangi intr-un saculet le legi cu o funda rosie si le arunci in mare..
Cu ce folos?
Oricum nu le-ai folosit niciodata..
Poate doar atunci cand te minteai, poate doar atunci cand ascultai melodiile ce te faceau sa iti aduci aminte..
Te faceai sa iti aduci aminte de aceea fata.. aceea fata care plangea mereu cand se gandea la tine..
Care era complexata de persoanele din jur..
Care era sigura ca nu va mai putea iubii..
Dar uite..
Tu ai inceput.. tu ai adus-o in aceea lume, si tot tu ai scos-o.
Nu o mai recunosti.. iar ea nici nu isi doreste sa te mai recunoasca..
Poate este doar o insiruire de sentimente fara pic de scrupule..
Sau este vorba doar de acest aer sufocant de toamna ce ii inspira noi sentimente si avarii.
Poate..
Poate suntem si noi.. ca si norii...
Ne plimbam pe cer.. ca si cum am fii liberi..
Dar nu suntem.
Suntem incatusati de secrete si de sentimente care niciodata nu vor putea fii dezlegate.
Suntem noi..
Noi care nu am fost niciodata..
Noi care am sperat la ceva imposibil..
Doua suflete niciodata impreunate si mereu despartite de incatusarea sentimentelor.